Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Declarație: România se opune amplasării rachetelor cu focoase nucleare în Europa

România se pronunță împotriva amplasării pe teritoriul ei, dar și în Europa, a rachetelor care pot transporta focoase nucleare, potrivit unei declarații făcute de Teodor Meleșanu într-un interviu pentru presa germană.
Sputnik

CHIȘINĂU, 13 feb – Sputnik. Ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Meleșcanu, s-a pronunțat împotriva amplasării rachetelor dotate cu focoase nucleare în Europa, după ce SUA și Rusia au declarat că se retrag din INF.

Serghei Șoigu: Măsurile de răspuns ale Federației Ruse la ieșirea Statelor Unite din INF

"Dacă Moscova nu-și dorește un dialog, vom fi nevoiți să întreprindem măsuri proporționale. Însă amplasarea armelor nucleare în Europa ar fi un răspuns prost. Nu cred că se va întâmpla acest lucru, inclusiv în România", a declarat Meleșcanu într-un interviu oferit ziarului Welt.

Potrivit lui, România este foarte îngrijorată de faptul că americanii și-au propus să iasă din INF, însă mai sunt șase luni până la intrarea în vigoare a deciziei de ieșire.

“Îndemn Rusia să facă totul pentru a respecta din nou regulile Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare și să salveze înțelegerea”, a menționat ministrul.

Reamintim că, anterior, președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că Washingtonul va demara, începând cu 2 februarie, procedura de ieșire din INF. Secretarul de stat, Mike Pompeo, a declarat că "în cazul în care Rusia nu va reveni, în decurs de șase luni, la o respectare deplină și verificabilă a prevederilor tratatului", tratatul va fi denunțat. Aliații NATO au susținut decizia SUA, considerând că Washingtonul a recurs la acest gest drept răspuns la așa-numitele “riscuri semnificative pentru securitatea euro-atlantică” cauzate de rachetele rusești.

Pe 2 februarie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că Moscova va răspunde simetric la decizia Washingtonului de ieșire din INF prin suspendarea participării la tratat. Șeful statului rus a menționat că Rusia nu se va aventura într-o cursă costisitoare a înarmărilor. În același timp, Putin a adăugat că toate propunerile Rusiei legate de dezarmare “rămân valabile, iar ușile rămân deschise”, cerând ministrului Afacerilor Externe și ministrului Apărării să nu mai fie initiate niciun fel de negocieri pe acest subiect.

Urmăriți Sputnik Moldova pe rețeaua de socializare OK>>>