Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Alarmant! Crește numărul moldovenilor cu boli proctologice

Chirurgul proctolog Elvira Andon a vorbit, în cadrul emisiunii ”Sputnik Matinal”, despre cauzele și tratamentul bolilor proctologice.
Sputnik
Alarmant! Crește numărul moldovenilor cu boli proctologice

Tot mai mulți moldoveni suferă de boli proctologice. Vorbim despre patologiile colonului, rectului și anusului. Aarmant este și faptul că printre bolnavi sunt multe persoane tinere și copii. Despre această situație a vorbit, în cadrul emisiunii ”Sputnik Matinal”, medicul- chirurg proctolog Elvira Andon.

”Numărul de pacienți crește fulminant. Deoarece calitatea produselor nu mai este ca acum 30 de ani,  avem produse modificate genetic. Maladiile colonice sunt mult mai frecvente: este mult cancer de colon.  În afară de produsele alimentare, modul greșit de viață, mai acționează starea psihologică negativă – enervarea peste măsură”, a explicat Elvira Andon.

Respectarea meselor principale ale zilei, consumul de alimente sănătoase și de apă plată, înotul previn apariția bolilor proctologice.

”Produsele picante, excesul de dulciuri sau de produse care provoacă balonare, cum ar fi mazărea, fasolea, afectează intestinul. Dăunează, de asemenea, alcoolul și apa carbogazoasă.  Din cauza alimentației neadecvate în timpul alăptări, suferă și bebelușii. Ei dezvoltă constipații care, dacă nu sunt tratate la timp, au consecințe grave”, a menționat specialistul.  Aproximativ 80 la sută dintre bolnavi cer târziu ajutorul medicilor. Unii amână vizita la proctolog din lipsă de timp, alții – din cauza rușinii.  Mai mult de jumătate dintre bolnavi sunt tineri până la 40 de ani și copii.

”Mulți vin târziu. La unii depistăm  cancer de colon. Aplicăm chimio-radio terapie sau facem operație. Există o categorie care nu se adresează deloc medicului și ajung în stare gravă la noi, când boala este în fază terminală. Din păcate, acești pacienți nu mai pot fi salvați”, a declarat Andon.

Fiecare pacient are nevoie de o schemă indivduală de tratament, de o dietă, de medicamnte. Fiecare pacient reacționeaza individual la tratament.

Despre simptomele și tratamentele bolilor proctologice aflați din interviu.

Autor: Maria Dimineț