Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Theresa May avertizează: S-ar putea ca Brexitul să nu aibă loc

Există riscul eșuării Brexitului în cazul în care parlamentul britanic nu va aproba marți acordul cu UE, susține prim-ministrul britanic, Theresa May.
Sputnik

CHIȘINĂU, 14 ian – Sputnik. Prim-ministrul Marii Britanii, Theresa May, consideră că există un risc real ca țara sa să nu mai iasă din UE.

Situaţia moldovenilor cu cetățenie română după Brexit. Vor fi forţaţi să plece?

Marți, parlamentul britanic urmează să supună votului acordul cu UE propus de Theresa May, iar de acest vot nu depinde doar viitorul Brexitului, dar și al țării în următorii ani. În cazul în care documentul va fi respins, atunci sunt posibile mai multe variante: ieșire din UE fără un acord (ceea ce poate deveni o catastrofă pentru Regatul Unit) până la noile alegeri generale sau un nou referendum. În cazul unor alegeri sau referendum, ar urma să fie amânată pentru o perioadă nedeterminată data Brexitului din 29 martie.

Într-un discurs rostit pe acest subiect, May a declarat că refuzul deputaților de a susține acordul pune în pericol voința exprimată de popor în cadrul referendumului din 2016.

„Acum, conform aprecierilor mele, cel mai probabil rezultat al unui astfel de pas va fi paralizarea activității Parlamentului din cauza nerealizării Brexitului”, a spus May.

“În țara noastră nu a existat vreun referendum al cărui rezultat să nu fi fost respectat”, a adăugat premierul.

Ea a mai subliniat că acordul propus de ea este cel mai bun lucru care putea fi obținut.

Marea Britanie ar urma să părăsească UE pe 29 martie 2019. După mai multe luni de negociere, în octombrie, guvernul britanic și UE au convenit asupra unui text a acordului, care prevede condițiile ieșirii țării din comunitate. În decembrie, autoritățile au anunțat activizarea procesului pregătirii pentru Brexit fără un acord, care deocamdată nu a fost ratificat de parlament.