Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Important: Drumul spre București, închis după vama Albița

Autorităţile judeţului Vaslui au decis să restricţioneze accesul tuturor categoriilor de autovehicule pe DE 581, tronsonul Huşi-Albiţa, după ce, iniţial, se luase măsura opririi temporare a maşinilor.
Sputnik

CHIȘINĂU, 11 ian – Sputnik. Reprezentanţii Instituţiei Prefectului Vaslui spun că, iniţial, fusese luată decizia ca maşinile de mare tonaj să fie oprite temporar prin punctul de trecere a Frontierei Albiţa. Măsura a fost extinsă, însă, pentru toate categoriile de maşini, în vederea evitării unor blocaje.

La această oră, pe toate drumurile naţionale din judeţ se circulă în condiţii de iarnă, din cauza ninsorii şi a viscolului, vizibilitatea fiind redusă sub 100 de metri.

"Am închis mai multe drumuri judeţene deoarece sunt probleme din cauza ninsorii abundente şi a viscolului puternic. Avem rugămintea la cetăţeni să nu pornească la drum decât dacă este absolut necesar, pentru a nu îngreuna activitatea drumarilor", a declarat vicepreşedintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan, potrivit agerpres.ro

Totodată, în România au fost închise temporar circulaţiei mai multe drumuri judeţene: DJ 284 Arsura - Ghermăneşti, DJ 247 Codăeşti - Emil Racoviţă, DJ 244C Pădureni - Urlaţi, DJ 244K Muntenii de Sus - Tanacu, DJ 245 A Lipovăţ - Bogdana şi 248A Rafaila - Sofroneş.

Accidente grave provocate de vremea rea: Poliția insistă, nu porniți acum la drum

De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a decis ca TIR-urile, cisternele şi camioanele să rămână la terminalul de marfă până la expirarea codului galben de vreme rea, au explicat reprezentanţii Instituţiei Prefectului Vaslui.

Reamintim că meteorologii moldoveni au emis avertizarea cod galben de ninsori în intervalul 10-11 ianuarie. Pe drumurile din țară se circulă cu dificultate, în unele cazuri a fost nevoie de intervenția salvatorilor și polițiștilor de patrulare.

Totodată, Poliția de Frontieră din Republica Moldova a informat cu puțin timp în urmă că toate punctele de trecere atât de la frontiera cu Ucraina, cât și cu România, actualmente activează în regim normal, condițiile meteo nu au influențat nici într-un fel fluxul de persoane și mijloace de transport.

”Totodată, în această dimineață, angajații Poliției de Frontieră au fost informați de colegii din România precum că sunt instituite pe partea română restricții de circulație pe anumite porțiuni de drum care duc spre punctul de trecere Leușeni – Albița, astfel călătorii sunt rugați să evite pe cât este posibil deplasarea prin acest punct de trecere”, anunță instituția într-un comunicat.