Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Recidivist, reținut și pus la pământ de polițiști în Capitală - Video

Victime ale recidivistului prins de polițiști au fost angajații mai multor instituții de învățământ și spitale din Capitală - detalii.
Sputnik

CHIȘINĂU, 9 ian - Sputnik. Polițiștii din sectorul Botanica din Capitală l-au reținut pentru 72 de ore pe un bărbat de 38 de ani. Acesta este bănuit de săvârșirea mai multor furturi din instituțiile de învățământ și spitale. 

Potrivit oamenilor legii, bărbatul a mai fost judecat anterior pentru săvârșirea infracțiunilor similare. Acesta ar fi comis cel puțin 11 furturi pe parcursul lunilor octombrie – decembrie, din sectorul Botanica al Capitalei.

În cadrul audierilor, individul și-a recunoscut vinovăția. Potrivit declarațiilor, el pătrundea în birourile de serviciu și, profitând de faptul că victimele lăsau bunurile personale la vedere, le fura. Prejudiciul cauzat a fost estimat la suma de aproximativ 43 de mii de lei.

Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru furt. Acum el riscă o amendă de la 32 de mii 500 la 67 de mii 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore, sau închisoare de până la 4 ani.