Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Expert: FSB a dejucat o operațiune de amploare a serviciilor americane

Serviciile de contraspionaj ale Rusiei au dejucat o operațiune de amploare a serviciilor americane, susține general-maior al FSB în retragerea, Aleksandr Mihailov.
Sputnik

CHIȘINĂU, 1 ian – Sputnik. Contraspionajul rus a dejucat o operațiune de amploare a serviciilor americane, consideră generalul-maior FSB în retragere, membru al Consiliului pentru Politica Externă și de Apărare, Aleksandr Mihailov.

Federația Rusă: Care este „viitorul” zonelor pe care le vor părăsi SUA în Siria

Luni, FSB a anunțat că pe 28 decembrie, la Moscova, a fost reținut în flagrant, în timp ce desfășura o activitate de spionaj, cetățeanul american, Paul Whelan.

“A fost o acțiune serioasă”, a declarat Mihailov fiind solicitat RIA Novosti. El a menționat că dacă anterior FSB anunța despre neutralizarea unor agenți ai serviciilor străine din rândurile cetățenilor statelor terțe sau ruși, acum e vorba de reținerea unui cetățean SUA.

De asemenea, Mihailov a reamintit că în acest an conducerea CIA a declarat că serviciile de informații americane recepționează tot mai puține informații din partea informatorilor săi ruși de la Moscova din cauza activității intense a contraspionajului rusesc. În opinia lui Mihailov, această reținere confirmă acest lucru.

“Iată de ce, probabil, americanii sunt nevoiți să arunce la înaintare proprii cetățeni”, spune expertul.

“Acum trebuie să ne așteptăm la un răspuns din partea SUA. Probabil, se va vorbi din nou despre încălcarea drepturilor cetățeanului lor. În cazul în care contraspionajul nostru nu ar deține dovezi incontestabile a vinei celui reținut, serviciul nu ar fi făcut publică această informație”, a adăugat Mihailov.

El a menționat că confruntarea între servicii nu a degenerat niciodată într-o confruntare directă între Rusia și SUA și și-a exprimat speranța că acest lucru nu se va întâmpla nici de data această.