CHIȘINĂU, 28 dec – Sputnik. Trei tineri cu vârstele cuprinse între 21 şi 26 de ani, originari din raioanele Ialoveni şi Cantemir, au fost reţinuţi de poliţişti, fiind bănuiţi de comiterea mai multor furturi din locuinţe aflate în proces de construcţie în sectorul Centru al Capitalei.
Oamenii legii au constatat că suspecţii pătrundeau în interiorul construcțiilor prin acces liber sau prin forţarea lacătelor de la uşă, de unde furau instrumente electrice precum şi alte unelte destinate procesului de costrucţii.
În cadrul acţiunilor procesuale penale, poliţiştii au stabilit că unul dintre suspecţi a lucrat anterior în calitate de muncitor la şantierul de construcţie de unde au fost sustrase bunurile materiale.
Indivizii şi-au recunoscut vina, comunicând că erau în stare de ebrietate atunci când au comis furturile. Prejudiciul cauzat de aceștia se estimează la peste 48 de mii de lei.
Suspecții sunt cercetaţi penal pentru furt, infracţiune pentru care legislaţia penală în vigoare prevede o pedepsă cu amendă în mărime de la 32 500 de lei până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folsul comunităţi de la 180 până la 240 ore sau cu închisoare pe un termen de până la patru ani.