BUCUREŞTI, 24 dec – Sputnik, Georgiana Arsene. Mulţi români şi-au făcut un obicei din a se aproviziona din Republica Moldova. Ei spun că, în felul acesta, reuşesc să cumpere mult cu bani puţini.
Mai ales acum, în perioada Sărbătorilor, la vamă sunt zeci de maşini. Toţi şoferii spun acelaşi lucru – că preţurile sunt mici. Spre exemplu, un kilogram de zahăr costă, în Republica Moldova, 1,5 lei, în timp ce în România preţul este aproape dublu, de 2,8 lei, carnea de porc costă aproape zece lei kilogramul, faţă de 35 de lei în dreapta Prutului. Motorina este şi mai ieftină, cu 2,3 lei pe litru faţă de România.
Celebrele bomboane din Moldova sunt nu doar foarte bune, ci şi mai ieftine: cu 2 lei mai puţin la kilogram, notează digi24.ro.
Trebuie de menţionat că produsele cumpărate sunt în cantităţi mici. Vorbim despre câteva kilograme de carne, un rezervor de motorină şi o canistră de 20 de litri, plus un litru de alcool de persoană.