Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Rabin: Evreii se simt confortabil în Moldova, mulți dintre ei revin

Astăzi, în Republica Moldova se observă o nouă tendință demografică.
Sputnik

CHIȘINĂU, 12 dec – Sputnik. Pe fundalul procesului depopulării Republicii Moldova, care s-a înregistrat în ultimii 27 de ani, mărturie stând datele statistice și studiile savanților, în ultimul timp se observă o altă tendință, favorabilă pentru țară, a spus în cadrul unei conferințe de presă organizată de Sputnik Moldova, rabinul Comunității Evreiești din Republica Moldova, Samson Izakson.

Peste 70 de familii au plecat dintr-un sat din Moldova într-un singur an

Întrebat dacă evreii revin în Moldova, rabinul a răspuns afirmativ.

„Într-adevăr, există o dinamică a revenirii. Un exemplu elocvent în acest sens: peste o mie și jumătate de studenți israelieni au venit la Chișinău pentru a studia medicina. Un număr foarte mare de evrei care au plecat din Moldova în Israel au constatat că în țară au contacte, relații, cunoștințe prin care își pot pune în valoare capacitățile, fapt ce le poate aduce venituri și bunăstare. Unii dintre ei s-au mutat cu traiul aici: care temporar, care pentru totdeauna”, a spus rabinul, adăugând că deseori întâlnește evrei prin Chișinău.   

„Practic, de fiecare dată când merg prin oraș, când intru prin magazine, întâlnesc foarte multă lume care vorbește în limba ebraică. Chiar și unii taximetriști! Este un fenomen care are loc cu adevărat. Mulți dintre antreprenorii de succes care au plecat pe timpuri în Israel sau America au revenit acum pentru a-și restabili contactele în Moldova”, a precizat rabinul Comunității Evreiești din Republica Moldova.

„Văd și sunt sigur că un număr foarte mare de evrei revin, fie și pentru o scurtă perioadă, însă revin”, a subliniat Samson Izakson.