Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Incendiu la Mănăstirea Japca: Nouă persoane, salvate din flăcări

Mai multe chilii de pe teritoriul Mănăstirii ”Adormirii Maicii Domnului”, din satul Japca, au fost cuprinse de flăcări. Salvatorii au scos din incendiu nouă persoane.
Sputnik

CHIȘINĂU, 11 dec – Sputnik. Trei autospeciale au intervenit luni seara la stingerea unui incendiu care a izbucnit la Mănăstirea ”Adormirea Maicii Domnului”, din satul Japca, raionul Florești.

Bărbat rănit într-un incendiu în Chişinău

Salvatorii au stabilit că o construcție auxiliară cu suprafața de 350 de metri pătrați destinată pentru chilii a fost cuprinsă de flăcări, iar în interiorul încăperii se aflau slujitorii bisericești. În cel mai scurt timp pompierii au evacuat din încăpere nouă persoane, dintre care două cu dizabilități locomotorii. Focul a fost stins în aproape două ore.

”În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit. Focul a distrus tavanul și bunurile materiale dintr-o odaie cu suprafața de 9 metri pătrați, dar și a afectat 2 chilii vecine”, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.  

Potrivit IGSU, incendiul ar fi izbucnit din cauza nerespectării regulilor antiincendiare la exploatarea sobei. Cauza, circumstanțele și prejudiciul material urmează a fi stabilite ulterior.

Pompierii atenționează populația despre riscurile utilizării surselor defecte de încălzire. Pentru a evita cazurile tragice se recomandă verificarea sobelor, dar și a canalelor de evacuare a fumului. Potrivit datelor IGSU, pe parcursul anului 2018 în Republica Moldova s-au produs 1547 incendii în urma cărora și-au pierdut viața 103 persoane.