Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Revelionul în capitala Rusiei

Autoritățile de la Moscova au anunțat câți oaspeți ar putea sosi la sărbătorile de iarnă, ce restricții vor fi impuse, precum și care vor fi măsurile de securitate.
Sputnik

CHIȘINĂU, 5 dec – Sputnik. Potrivit prevederilor administrației capitalei ruse, în acest an, cel puțin opt milioane de persoane vor vizita zonele amenajate pentru sărbătorile de iarnă la Moscova, informează RIA Novosti, cu referire la declarația șefului departamentului Moscova al securității regionale și combaterii corupției, Vladimir Cernikov.

„Există o anumită statistică. În timpul sărbătorilor de iarnă din anul trecut au fost circa 7 – 8 milioane de persoane. Cred că în acest an nu vor fi mai puține, iar noi suntem pregătiți pentru asta”, a spus luni Cernikov pentru jurnaliști.

Festivalul „Călătorie de Crăciun” debutează la Moscova pe 14 decembrie 2018 și se va încheia pe 14 ianuarie 2019, fiind dedicat personajelor din povești. În 74 de zone special amenajate vor avea loc spectacole de balet pe gheață, piese de teatru, vor fi organizate masterclass-uri și jocuri sportive.

Securitatea este pe primul loc

Peste 30 de mii de oameni ai legii vor asigura securitatea în locurile unde se vor desfășura activitățile în timpul sărbătorilor de iarnă la Moscova.
„Se lucrează intens. Conștientizăm că, de pe 29 decembrie până pe 2 ianuarie, în oraș, circulația va fi restricționată. Tot centrul va deveni o zonă de sărbătoare. Foarte multe activități se vor desfășura în diferite raioane ale capitalei. Pentru asigurarea securității vor fi antrenați peste 30 mii de persoane”, a spus Cernikov.

Anterior, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, îi îndeamnă pe oamenii legii să asigure securitatea la nivelul cuvenit în perioada sărbătorilor de iarnă și a festivalului „Călătorie de Crăciun”.

Fără băuturi alcoolice

Cernikov a precizat că în locurile unde se vor desfășura activitățile de sărbătoare comercializarea băuturilor alcoolice va fi limitată.

„Acest lucru nu mai este o surpriză pentru nimeni. Oamenii s-au obișnuit cu faptul că acolo unde au loc activități de masă nu se vinde alcool”, a declarat primarul.

Acesta a atras atenția asupra faptului că, în urmă cu cinci-șase ani, asemenea măsuri provocau neliniștea cetățenilor, acum însă atitudinea lor s-a schimbat.

„Oamenii înțeleg că această sărbătoare este pentru toată lumea, ceea ce înseamnă că sunt de față multe familii împreună cu copiii”, a conchis Cernikov.