Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

MAI din Rusia a anunțat "amnistia" pentru muncitorii imigranți moldoveni ilegali

După înțelegerile la care au ajuns anterior președinții Federației Ruse și Republicii Moldova, autoritățile de la Moscova au anunțat "amnistia" moldovenii care muncesc ilegal în Rusia.
Sputnik

CHIȘINĂU, 3 dec - Sputnik. Ministerul Afacerilor Interne de la Moscova a anunțat "amnistia" pentru moldovenii care au depășit termenele de ședere legală în Federația Rusă, după ce președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, și cel al Federației Ruse, Vladimir Putin, au convenit anterior acest lucru.

"Cetățenii Republicii Moldova care se află pe teritoriul Federației Ruse depășind termenul legal de ședere vor putea, în perioada 1 ianuarie – 24 februarie, să revină în Republica Moldova fără a fi trași la răspundere administrativă și fără a li se aplica interdicția de a intra pe viitor în Federație Rusă", anunță într-un comunicat de presă MAI din Rusia.

Anterior Igor Dodon a anunțat că, în urma negocierilor purtate cu președintele Federației Ruse la începutul lunii noiembrie, în jur de 180 de mii de moldoveni care muncesc în Federația Rusă cu încălcarea prevederilor legale ale acestei țări vor putea beneficia de această amnistie.

Dodon a amintit că în 2017, în urma înțelegerilor cu președintele rus, peste 30 de mii de cetățeni moldoveni care se aflau în Rusia, au beneficiat de prima etapă a amnistiei.