Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

România sărbătorește Centenarul Unității Naționale

Sâmbătă, 1 decembrie, România îşi sărbătoreşte Ziua Naţională. Această zi marchează unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, în anul 1918, și reprezintă un simbol al unității de neam și de credință.
Sputnik

CHIȘINĂU, 1 dec - Sputnik. În fiecare an, pe 1 decembrie, toți românii sărbătoresc ziua Marii Uniri, din 1918. Acest an este unul jubiliar, și se împlinesc 100 de ani de la acel eveniment.

În 1990, Parlamentul României a decis ca data de 1 decembrie să fie declarată drept Zi Națională.

Evenimentele festive sunt organizate pe întreg teritoriul României.

Cum înțelege premierul Pavel Filip apropierea adevărată dintre Moldova și România

Ziua Unității Naționale (Marea Unire) a avut loc în anul 1918, când la Marea Adunare de la Alba-Iulia a fost adoptată o rezoluţie prin care atesta unirea tuturor românilor din Transilvaniei, Banat, Crișana și Maramureș cu România.

Legea Unirii a fost ratificată ulterior prin decret de lege, în 11 decembrie 1918 de regele Ferdinand, fiind votată de Adunarea Deputaţilor în şedința din 29 decembrie 1919.

 

1 decembrie nu este prima zi naţională a României. Între anii 1866-1947, 10 mai a fost considerată sărbătoarea şi ziua naţională a României, deoarece Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în faţa adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. În amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, Carol a proclamat în faţa Parlamentului independenţa României.

După abdicarea regelui Mihai I, în 30 decembrie 1947, a fost proclamată Republica Populară Română și a fost adoptată drept sărbătoare naţională ziua de 24 august.

În data de 1 Decembrie, în toată țara au loc manifestații militare și religioase, atât la Alba Iulia, locul unde s-a înfăptuit Unirea, cât și în București.

Cu prilejul Centenarului, la Catedrala Patriarhală va fi oficiată  o slujbă de Te Deum, începând cu ora 12:00.