CHIȘINĂU, 30 nov - Sputnik. Președintele și prima doamnă a Franței au sosit miercuri seara în Argentina. Potrivit sursei citate, la acre face referire RIA Novosti, ei trebuiau să fie întâlniți de vicepreședintele Argentinei, Gabriela Michetti.
"A trebuit să așteptăm până când ni s-a spus „Acum!”, pentru a merge spre covorul roșu pentru a-i întâlni. Totul a fost planificat până în ultimul minut și coordonat cu personalul de protocol (al președintelui - nota red.) Franței, până când ne-au spus „acum”. Când ne-au dat instrucțiunile, am realizat că președintele (Macron - nota red.) intra deja în mașină", a declarat Michetti, citată de postul de televiziune.
Potrivit înregistrării video postate pe canalul YouTube oficial al G20, aterizând pe aeroport, președintele francez și soția au coborât din avion și, nevăzând membrii delegației oficiale care trebuiau să-i întâlnească, Macron a dat mâna cu angajatul aeroportului care era îmbrăcat într-o vestă galbenă, mass-media atrăgând atenția la asta în legătură cu acțiunile de protest ale așa-numitelor "veste galbene" din Franța.
Summit-ul G20 va avea loc în capitala Argentinei pe 30 noiembrie - 1 decembrie. Mulți dintre liderii țărilor participante la summit au sosit deja la Buenos Aires.