Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Greșelile medicilor, sub lupa legii: Noțiunea de malpraxis, introdusă în legislație

Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie a examinat, miercuri, completările și modificările propuse la Legea cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului și le va propune spre dezbatere plenului Parlamentului.
Sputnik

CHIȘINĂU, 28 nov – Sputnik. Noțiunea de malpraxis ar putea fi inclusă în legislația națională. Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie a examinat, miercuri, completările și modificările propuse la Legea cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului și le va propune spre dezbatere plenului Parlamentului.

Medicina în Moldova. Pentru a intra într-un spital de stat plătim o taxă de intrare

Potrivit proiectului, malpraxis este eroarea profesională săvârşită în efectuarea actului medical, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a lucrătorului medical, a instituţiei medicale şi a producătorului de produse medicale. Lucrător medical, potrivit reglementărilor, este specialistul cu studii superioare medicale - medicul şi specialistul cu studii medii medicale - asistentul medical și moaşa.

Noile reglementări prevăd că lucrătorul medical să poarte răspundere civilă pentru prejudiciile produse din eroare, care include neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în procesul efectuării actului medical. La fel, medicii vor răspunde civil pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea confidenţialității, consimţământului informat şi obligativitatea acordării serviciilor de sănătate. Răspunderea civilă nu înlătură angajarea răspunderii contravenţionale sau penale, dacă fapta care a cauzat prejudiciul constituie contravenţie sau infracţiune.

În spitalele din Moldova vor fi introduse noi taxe pentru pacienți>>>

Totodată, proiectul stipulează asigurarea dreptului pacientului la confidenţialitate. Astfel, datele cu caracter personal ale pacientului, informaţiile despre starea sănătăţii pacientului, diagnosticul, pronosticul şi tratamentul, rezultatele investigaţiilor, inclusiv rezultatele obţinute în urma cercetării biomedicale sunt atribuite la secret medical. Acesta nu poate fi divulgat decât cu consimţământul scris al pacientului sau al reprezentantului său legal. Pentru divulgarea neautorizată a acestora lucrătorii medicali vor fi sancționați.

Câte milioane vor achita moldovenii pentru sănătate în 2019

Serviciile de sănătate se propun a fi acordate pacientului doar cu consimţământul informat al acestuia. Consimţământul informat se va solicita pentru fiecare act medical la care urmează a fi supus pacientul. Obţinerea consimţământului informat urmează a fi precedată de informarea pacientului despre diagnosticul stabilit şi pronosticul afecţiunilor diagnosticate, actul medical care se propune a fi efectuat, beneficiile şi riscurile potenţiale, alternativele existente, dreptul la o a doua opinie și dreptul de a refuza sau renunţa la actul medical la orice etapă.

Potrivit autorilor, modificările au fost elaborate în baza recomandărilor expertului independent care a efectuat analiza ex-post de impact asupra Legii privind exercitarea profesiunii de medic, raport prezentat pe platforma Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie.

Se propune ca noile reglementări să intre in vigoare la 6 luni de la data publicării.