Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Vom avea zăpadă în perioada sărbătorilor de iarnă? Ce anunță meteorologii

Într-un interviu acordat pentru studioul de radio Sputnik Moldova, Ghenadie Roșca, șeful Centrului de prognoze meteo al Serviciului Hidrometeorologic de Stat, a precizat că este greu de prognozat pentru o perioadă mai îndelungată ce temperaturi ne așteaptă pe întreg teritoriul țării.
Sputnik
Vom avea zăpadă în perioada sărbătorilor de iarnă? Ce anunță meteorologii

Ghenadie Roșca a precizat că este foarte dificil de prognozat starea vremii pentru o perioadă atât de îndelungată, respectiv datele pentru 25 decembrie - sărbătoarea de Crăciun pe stil nou și 31 ianuarie – pentru Revelion, nu sunt clare.

"Nici un specialist nu ar putea să facă o prognoză într-atât de îndelungată. Cel mult ar putea prognoza starea vremii până la zece zile și aceasta cu o probabilitate de 50 la sută", a declarat Roșca.

Ghenadie Roșca s-a referit și la estimările făcute pentru această iarnă și a explicat cât de reale pot fi aceste prognoze.

"Deja este al treilea an la rând când se tot spune că vom avea cea mai geroasă iarnă din ultimii zeci sau chiar sute de ani. Adevărul este că conform estimărilor actuale ne așteptăm la o iarnă un pic mai rece. Dacă temperatura medie de iarnă pentru teritoriul țării noastre ar trebui să oscileze între -1 grad Celsius și -3 grade, atunci în acest an se așteaptă valori cu aproximativ două grade Celsius mai scăzute. Totodată, precipitațiile ar putea fi ușor rezervate și nu vom avea ninsori abundente precum au fost prognozate inițial", a punctat  Roșca.

Autor: Cristina Baș