CHIȘINĂU, 24 nov – Sputnik. Persoanele cu dizabilități severe de pe urma războiului vor avea dreptul, o dată în an, la însoţitor în centrele de reabilitare. Parlamentul a votat, în ansamblu, modificări ale legislație în acest sens.
Astfel, persoanele cu dizabilităţi severe de pe urma celui de-al doilea război mondial, conflictului armat de pe Nistru, acțiunilor de luptă din Afganistan și avariei de la Cernobâl vor putea fi însoțite la tratament balneo-sanatorial, o dată în an. Însoțitorii, la fel, vor primi bilete de tratament gratuite.
Noile modificări oferă și măsuri suplimentare de protecție socială a soţilor/soţiilor şi părinţilor participanţilor decedaţi în cel de-al doilea război mondial, în acţiunile de luptă în timp de pace și la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobâl. Astfel părinții acestor categorii vor beneficia de alocații sociale de stat lunare în valoare de 500 lei, soții – 250 de lei. La fel, vor putea primi un ajutor material anual în sumă de 1000 de lei.
Legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019.