Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

În Moldova va fi introdusă indemnizația pe viață

Unele persoane din Moldova vor primi indemnizație pe viață. Deputații urmează să discute și să voteze un asemenea proiect de lege.
Sputnik

CHIȘINĂU, 22 nov – Sputnik. Antrenorii care au pregătit sportivi medaliați la Jocurile Olimpice, la campionatele mondiale sau europene, vor primi o indemnizație pe viață, care va fi achitată lunar. Astfel, va fi asigurată echitatea socială între sportivii de performanță, care deja primesc astfel de indemnizații, și antrenorii care îi pregătesc.

Informații noi despre pensiile din Moldova

Conform unei inițiative legislative, care prevede completarea Legii cu privire la cultura fizică și sport, de indemnizație vor beneficia antrenorii care au atins vârsta de pensionare, au un stagiu de activitate de cel puțin 20 de ani și au pregătit în ultimii 4 ani discipoli care au obținut performanțe remarcabile pe plan internațional.

Noile reglementări se referă inclusiv la persoanele care au activat în calitate de antrenori ai echipelor sportive ale fostei URSS. În prezent, sunt aproximativ 10 antrenori care întrunesc condițiile menționate și vor beneficia de indemnizație.

Mărimea acesteia va fi stabilită diferențiat, în funcție de nivelul performanței sportivilor antrenați. Spre exemplu, pentru medalia de aur obținută la Jocurile Olimpice, suma achitată antrenorului va ajunge până la un salariu mediu pe economie.

Costurile necesare pentru implementarea proiectului sunt de circa 550 de mii de lei anual. Banii vor fi alocați din bugetul de stat.

Documentul urmează să fie examinat și aprobat de Parlament.