CHIȘINĂU, 20 nov - Sputnik. În cele ce urmează Forțele Navale au organizat o conferință de presă la care au dat detalii cu privire la identificarea locului în care se afla submarinul scufundat și starea lui. Meritul de a-l fi descoperit îi aparține companiei americane Ocean Infinity.
Imaginile luate la adâncimea de 800 de metri au fost postate și pe Twitter.
În ele se poate vedea o parte a corpului navei și elicea propulsoare. Se subliniază că au fost găsite și alte fragmente, de la provă și proră.
Conform unor concluzii prealabile, naufragiul a fost provocat de o explozie.
Catastrofa s-a produs pe 15 noiembrie 2017, în timpul unui marș de la Ushuaia, în sudul extrem al Argentinei, spre baza navală Mar del Plata.
La bord se aflau 44 de persoane, inclusiv Eliana Maria Krawczyk, prima femeie ofițer din istoria Argentinei care a ajuns să-și facă serviciul pe un vas militar submergibil.