Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Așa ceva nu a văzut nici Luvru, deși-i plin de nudități: Gardienii, scandalizați – Foto

O bloggeriţă australiană, care are peste 275.000 de abonați pe Instagram, a anunțat supărată că i s-a interzis să intre muzeul Luvru din Paris din cauza decolteului rochiei sale.
Sputnik

CHIȘINĂU, 18 nov – Sputnik. Este vorba de bloggeriţa australiană Newsha Syeah, care spune că i s-a refuzat să intre în Luvru din cauza rochiei sale care aproape că îi lăsa descoperit bustul. Ea a fost oprită de garda de securitate, care a făcut în adresa  ei "gesturi îngrozitoare și dezgustătoare", după cum afirmă Newsha Syeah și i-a cerut "să se acopere".

Furioasă, fata şi-a vărsat supărarea pe Instagram și a adăugat în sprijinul "acuzațiilor" ei un extras dintr-un ghid neoficial din muzeu, în care se spune că "vizitatorii pot purta orice haină".

Bloggeriţa a publicat, de asemenea, o fotografie de a ei, ca să judece și publicul dacă vestimentația ei a fost cu adevărat indecentă și bulgară.

"Ieri la Luvru, mi s-a refuzat intrarea. (...) Am fost cu inima ruptă pentru că am crezut că Luvru a scăpat de acest principiu arhaic. Se pare că nu este cazul", s-a plâns ea pe Instagram.

Intervievat de tabloidului The Sun, Syeah a remarcat că a vizitat deja Luvru purtând o rochie similară și că nu are "nici o problemă cu asta". "A fost cu siguranță un prejudiciu personal", a spus ea.

În regulamentul său de procedură, însă, Muzeul Luvru afirmă că o "atitudine corectă este cerută publicului" și că se interzice "a fi în costum de baie, cu pielea goală, fără maiou sau desculț".