Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Reguli noi pentru studenții cazați în cămine: Anunț bombă făcut de Ministerul Educației

Autoritățile le promit studenților condiții mai bune și reguli noi în căminele care aparțin instituțiilor de învățământ de stat.
Sputnik

CHIȘINĂU, 15 nov - Sputnik. La propunerea Ministerului Educației, Guvernul a aprobat miercuri noul Regulament privind funcționarea căminelor studențești. Astfel, accesul în căminele instituțiilor de învățământ superior va fi asigurat permanent. Nu va mai exista obligativitatea deconectării luminii după ora 24:00 în alte încăperi decât cele de uz comun, cât și prohibiția utilizării obiectelor suplimentare de iluminare și încălzire de către locatarii cazați în cămine.

Mai mult, potrivit documentului, căminele urmează să fie dotate suplimentar cu:

  • calculatoare conectate gratuit la internet, prin wireless;
  • minim 2 mașini de spălat și minim o mașină de uscat hainele, în corespundere cu necesitățile locatarilor căminului;
  • cu baie cu apă caldă și sală de sport.

Cămine de tip hotel pentru cei mai buni studenţi
Astfel, administratorul căminului este obligat să întreprindă toate măsurile necesare pentru asigurarea folosirii adecvate, neîntrerupte de către locatarii căminelor a mașinilor de spălat și de uscat haine, precum și folosirea spațiilor pentru baie, cu excepția orelor sanitare.

Totodată, comisiile de cazare constituite în instituţiile de învăţământ vor fi obligate să mediatizeze cu cel târziu trei săptămâni până la finele lunii mai, inclusiv pe pagina web a instituției despre:

  1. numărul de locuri de cazare pentru fiecare cămin, în parte, din numărul total de locuri de cazare din acestea;
  2. criteriile aplicate la repartizarea acestora;
  3. calte condiţii ale procedurii de cazare. Pentru elevii, studenții, masteranzii și doctoranzii înmatriculați în anul I de studii, această informație urmează să fie mediatizată cel târziu la momentul deschiderii concursului de admitere.

Persoanele responsabile de administrarea căminelor vor fi obligate să asigure condițiile necesare de acces și de trai pentru persoanele cu dizabilități.