CHIȘINĂU, 15 nov - Sputnik. Președintele UE, Donald Tusk, a anunțat că un summit destinat să finalizeze Brexit va avea loc pe 25 noiembrie.
"Dacă nu se întâmplă nimic extraordinar, vom organiza o reuniune a Consiliului European, pentru finalizarea și formalizarea acordului Brexit, duminică, 25 noiembrie", a declarat Tusk într-un comunicat de presă emis joi.
El a menționat că a luat act de declarația de ieri a prim-ministrului britanic, Theresa May, și că oricum, ieșirea Marii Britanii din UE e o pierdere pentru ambele părți.
„Desigur, nu împărtășesc entuziasmul premierului despre Brexit ca atare. De la bun început, nu am avut nicio îndoială că Brexit este o situație de pierdere-pierdere (a lose-lose situation) și că negocierile noastre sunt doar despre controlul daunelor”, se menționează în comunicat.
Donald Tusk a explicat și procedurile care urmează, și anume, acordul va fi analizat de statele membre ale UE. „Până la sfârșitul acestei săptămâni, ambasadorii UE-27 se vor întâlni pentru a împărtăși evaluarea acordului. Aceștia vor discuta, de asemenea, mandatul Comisiei de a finaliza Declarația politică comună privind viitoarele relații dintre UE și Regatul Unit. Miniștrii europeni vor fi implicați în acest proces”.
El a precizat că Comisia intenționează să aprobe declarația privind viitorul cu Marea Britanie până marți.