CHIȘINĂU, 14 nov - Sputnik. Cristina Romanschi a ales să studieze peste hotarele țării. Și-a dorit acest lucru încă de pe băncile liceului așa că știa exact ce va face după ce va susține examenul de Bacalaureat. S-a înscris la mai multe universități din lume, dar a ales, într-un final, să studieze la facultatea de Marketing Internațional în Olanda. Studenta a oferit un interviu în exclusivitate pentru Sputnik Moldova, în care a povestit despre experiența care o trăiește departe de casă, dar și despre dificultățile pe care le are în procesul de studii.
- Cristina, tu îți faci studiile în Olanda. De ce anume această țară?
- Să studiez în Olanda a fost visul meu. Să ajung acolo a fost țelul meu de prin clasa a X - a. Am fost anterior în vacanță acolo și mi-a plăcut mult. Stabilitatea țării m-a atras să studiez acolo. Calitatea studiilor sunt la un nivel foarte înalt.
- Ai plecat de acasă după clasa a XII-a. Erai încă un copil. Cât de greu sau cât de ușor ți-a fost să te acomodez într-o țară nouă pentru tine?
- A fost ușor datorită oamenilor care m-au înconjurat. Am avut noroc să întâlnesc oameni buni care mi-au devenit prieteni și m-au ajutat să mă acomodez. La fel, m-au susținut părinților și iubitul meu.
- Știu că ai o relație deosebită cu mama ta. Cum a trecut ea peste această ”despărțire”?
- Cu mama am ajuns să mă apropii mai mult după ce am plecat. M-am maturizat fiind acolo și am realizat ca mama îmi este cea mai buna prietenă. Mama este o persoană calculată și rar o vad să plângă. Le-am făcut o surpriză părinților și am venit de Paști acasă fără să îi anunț. Mama a început să plângă. A fist un moment emoționant.
- Ce ar trebui să știe tinerii care își doresc să meargă să studieze în Olanda?
- Trebuie să umple buzunarele cu bani pentru că este destul de costisitor să trăiești acolo și să studiez, comparativ cu Moldova. Pregătiți-vă să învățați pe bune, nu superficial. Greșeala majora a sistemului de învățământ de aici este că studenții nu știu să învețe conștiincios.
- Cum sunt priviți tinerii moldoveni în universitățile din afară?
- Majoritatea oamenilor din Europa occidentală nu au idee unde se află Moldova. Olandezii mai știu, dar și ei - foarte puțin. Deci, nu au nicio părere despre noi.
- Tu ești destul de activă pe Instagram. Ai reușit să aduni o comunitate destul de mare acolo. Crezi că aceste cunoștințe acumulate la facultatea de marketing te-a ajutat în vreun fel să îți crești imaginea pe social media?
- Da, studiind marketingul am început să văd totul mai diferit. Într-adevăr, sunt mulțumită că am reușit să adun așa comunitate mare pe contul meu de Instagramul și că am ales anume această profesie.
- Intenționezi să revii acasă după ce absolvești universitatea?
- Îmi doresc foarte mult să revin în țara mea, să aplic cunoștințele acumulate pentru dezvoltarea țării mele. Sper să am această posibilitate.