Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Alegerile parlamentare din 24 februarie vor costa peste 110 milioane de lei

Comisia Electorală Centrală a aprobat, miercuri, în cadrul unei ședințe extraordinare, bugetul pentru alegerile parlamentare și cele locale care vor avea loc în Moldova în 2019.
Sputnik

CHIȘINĂU, 14 nov – Sputnik. Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat, miercuri, în cadrul unei ședințe extraordinare, bugetul pentru anul viitor – un an cu două scrutine naționale. Potrivit deciziei aprobată astăzi de CEC, bugetul instituției pe anul viitor a fost aprobat  în sumă de 309 523 100 de lei.

CEC aprobă bugetul pentru 2019 – un an electoral cu două scrutine naționale

Din această sumă, pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare din 24 februarie sunt prevăzute 110 204 400 de lei. Pentru alegerile locale generale, ce urmează  să se desfășoare în vara anului viitor, a fost aprobat un buget de 139 999 700 de lei.

Decizia CEC se înaintează Parlamentului pentru a fi inclusă în proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2019.

Alegerile parlamentare din Republica Moldova vor avea loc pe data de 24 februarie 2019. Hotărârea Parlamentului cu privire la desfășurarea alegerilor parlamentare pe data de 24 februarie va intra în vigoare pe 1 decembrie.

Din 1 decembrie, competențele și puterile Parlamentului de la Chișinău vor fi limitate>>>

Alegerile parlamentare se vor desfășura în baza unui sistem mixt într-o circumscripţie naţională şi în circumscripţii uninominale. În circumscripţia naţională se aleg 50 de deputaţi în baza votului reprezentării proporţionale. În circumscripţiile uninominale se aleg 51 de deputaţi în baza votului majoritar, câte unul de la fiecare circumscripţie.

Noile modificări la legislația electorală a Republicii Moldova prevăd și micșorarea pragurilor electorale. Astfel, pentru a accede în Parlamentul Republicii Moldova rămân doar două praguri electorale și nu patru cum au fost: pentru un partid, o organizaţie social-politică – șase la sută, iar pentru un bloc electoral, indiferent din câte partide este format – opt la sută.