Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Spectacol excepțional: Vino să vezi la ce înălțime a ajuns arta coregrafică din Moldova

În acest an, catedra Coregrafică ai Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice împlinește 30 de ani de activitate. Astfel, în data de 10 noiembrie, la Palatul Național, cu suportul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, va fi organizat un concert jubiliar grandios unde veți putea vedea la ce cote a ajuns măiestria coregrafică interpretativă în Moldova.
Sputnik
Spectacol excepțional: Vino să vezi la ce înălțime a ajuns arta coregrafică din Moldova

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", directoarea departamentului Artă Coregrafică și Performanță Motrică al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Zoia Guțu, a relatat cum au trecut acești ani și la ce înălțime a ajuns arta coregrafică din Moldova.

Zoia Guțu spune că tradiția de a organiza anual concerte a apărut încă din anul 1991. De atunci s-a înrădăcinat această tradiție frumoasă, iar cele mai captivante și valoroase lucrări sunt prezentate în cadrul concertelor.

"Pe scenă vor evolua studenții și masteranzii departamentului celor două specialități: coregrafia și pedagogia dansului. Avem un program comun cu Orchestra-Model a Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI. La concert vor fi prezentate toate genurile artei coregrafice precum: dans clasic, dans popular, dans modern și dans sportiv. Va fi o programă foarte variată și interesantă", a afirmat Zoia Guțu.

Totodată, Zoia Guțu a menționat că o parte dintre absolvenții catedrei Coregrafice ai Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, care activează peste hotare țării, s-au remarcat și au obținut rezultate profesionale frumoase, grație studiilor pe care le-au făcut în Moldova.

Autor: Cristina Baș