CHIŞINĂU, 8 nov — Sputnik. Tinerele din filmul făcut public de Poliția Capitalei sunt căutate de serviciile de investigații ale Direcției de Poliție din municipiul Chișinău. Toate patru sunt suspectate de furt, faptă pe care au comis-o într-un centrul comercial din sectorul Centru al Capitalei.
Cazul a avut loc în data de 20 octombrie, în timp ce tinerele se aflau în respectivul magazin de unde au furat, dintr-un butic, haine, aducând un prejudiciu de 1600 de lei.
Poliția a dispus iniţierea unei cauze penale pentru furt, care prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.
Persoanele care le-au recunoscut pe cele patru tinere sunt rugate să comunice informaţiile la numărul de contact: 068 888 821.