Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Pe conturile bancare ale Carinei Țurcan a fost pus sechestru

Purtătorul de cuvânt al instanței, Ecaterina Crasnova, a declarat presei din Rusia că astfel magistrații au dat curs celor trei demersuri depuse de Serviciul Federal de Securitate prin care s-a solicitat aplicarea sechestrului pe conturile Carinei Țurcan, deținute în mai multe bănci.
Sputnik

CHIȘINĂU, 7 nov – Sputnik. Judecătoria Lefortovo din Moscova a decis aplicarea sechestrului ca măsură de asigurare pe conturile fostului membru al conducerii companiei „Inter RAO”, Carina Țurcan, învinuită de spionaj.

Arest prelungit pentru Carina Țurcan: Detalii ale „cazului de spionaj”

Purtătorul de cuvânt al instanței, Ecaterina Crasnova, a declarat presei din Rusia că astfel magistrații au dat curs celor trei demersuri depuse de Serviciul Federal de Securitate prin care s-a solicitat aplicarea sechestrului pe conturile Carinei Țurcan, deținute în mai multe bănci.

Carina Țurcan se va afla în arest preventiv până la 14 noiembrie. Aceasta a fost reținută în luna iunie a acestui an sub acuzația de spionaj în favoarea serviciilor secrete străine.

Conform datelor anchetei, publicate în mass-media din Rusia, Moldova și România, în anul 2015, Țurcan a obținut varianta electronică a „proiectului de document al Ministerului rus al Energeticii cu privire la unele aspecte ale acțiunilor companiilor energetice rusești prin filiera colaborării internaționale”. La sfârșitul anului 2015, Țurcan, potrivit acuzării, a transmis acest document serviciilor secrete ale Republicii Moldova.

Avocatul Carinei Țurcan, Ivan Pavlov, a declarat că clienta sa a depus mărturii în care a spus că nu-și recunoaște vina.

În primele săptămâni de la reținerea sa, presa rusă scria că Serviciul Federal de Securitate o suspecta pe Țurcan de transmiterea schemelor de livrare a energiei electrice în Donbas și Crimeea către serviciile secrete străine.

„Operațiunea de deconspirare a Carinei Țurcan a durat mai bine de un an și a fost realizată de către angajații Departamentului de Contraspionaj și Serviciului Securitate Economică al FSB. Informația prealabilă a venit prin filiera Serviciului de Informații Externe. Etapa activă a operațiunii s-a desfășurat în lunile aprilie — mai”, a comunicat pentru RBK sursa din cadrul unei structuri de forță.

Mediile de informare ruse au comunicat că Țurcan, acuzată la Moscova de spionaj, ar putea avea legătură cu serviciul de spionaj român. Aceasta deține câteva cetățenii, inclusiv cea română.

Avocat: Țurcan este acuzată că ar fi lucrat pentru serviciile speciale moldovenești

Această informație a fost confirmată de ministrul de Externe al României, Teodor Meleșcanu (director al Serviciului de Informații Externe în anii 2012 — 2014).

„… are și cetățenie rusă, și moldovenească, și română. În cazul în care va fi nevoie, suntem pregătiți să îi oferim asistență consulară", a declarat anterior Meleșcanu.

Potrivit informațiilor Sputnik Moldova, Carina Țurcan a locuit în anii '90 la Chișinău și a activat în cadrul unor structuri de afaceri, iar apoi a deținut funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Centralei Termoelectrice Moldovenești de la Cuciurgan, dar și de președinte al Consiliului de Directori al Hidrocentralei „Moldavskaia GRĂS".

Dezvăluiri FSB: Ce informații secrete a divulgat Carina Țurcan în favoarea NATO>>>

Țurcan era responsabilă în cadrul "Inter RAO EES" de subdiviziunile geografice "Moldova, Ucraina, România" și "Europa". Ea deține 36.914.877,36 acțiuni ale Inter RAO (0,0354% din capitalul social al companiei).

Carina Țurcan a avut în sarcina sa colectarea de informații care constituiau secrete de stat și s-ar face vinovată de transferarea acestora către state din Europa de Est.

În cazul în care vina ei va fi dovedită, Țurcan riscă 20 de ani de închisoare.