Dacă în anul 2001 au fost înregistrate 217 de cazuri cu nou-născuți abandonați la naștere, în anul 2017 doar doi copii au fost abandonați de către părinți. Declarația îi aparține consilierului primarului general pentru probleme sociale din cadrul Primăriei Capitalei, Lucia Caciuc-Roșioru.
"Acest lucru înseamnă că se discută la nivel de direcție. Când primim un semnal precum că mama este dispusă să abandoneze copilul, intervenim, discutăm cu mama, încercăm să o ajutăm nu doar psihologic, dar și cu suport financiar", a relatat Lucia Caciuc-Roșioru în cadrul emisiunii "Sputnik Matinal".
Cu toate acestea, mulți copii care au fost abandonați cândva, așteaptă în orfelinate să fie adoptați într-o familie care să le poarte dragoste și grijă.
Specialistul în adopție, Victoria Ungureanu, a precizat că la etapa actuală sunt înregistrate 92 de persoane care solicită să adopte un copil, dintre care 14 sunt deja în proces de adopție, iar ceilalți 76 sunt în proces de așteptare.
"Din acele 76 de persoane, care sunt în proces de așteptare, 98 la sută își doresc copii mici până la patru anișori. Doar două la sută ar accepta copii de la patru la cinci ani. Majoritatea își doresc copii până la trei ani. Puține familii sunt dispuse să înfieze cupluri de frați sau să meargă pe experiența unor copii cu dizabilități", a menționat specialistul în adopție.
Victoria Ungureanu a precizat că adopția este permisă numai persoanelor care au capacitate deplină de exercițiu, au atins vârsta de 25 de ani și sunt cu cel puțin 18 ani mai în vârstă decât cel pe care doresc să-l adopte, dar nu cu mai mult de 48 de ani. Instanța de judecată poate încuviința adopția chiar dacă diferența de vârstă între copil și adoptator este mai mică de 18 ani, dar în nici un caz mai puțin de 16 ani. În cazul adopției este suficient ca doar unul dintre soți să aibă împlinită vârsta de 25 de ani.
Adopția copilului de către soți este permisă numai în cazul în care căsătoria lor durează de cel puțin 3 ani până la momentul depunerii cererii de adopție. Această condiție este limitativă pentru cuplurile căsătorite care doresc să adopte un copil, pentru a fi asigurată stabilitatea pentru copilul ce urmează a fi înfiat.
Din anul 2011 și până în 2017, au fost înfiați 607 micuți, dintre care 65 au fost luați în grijă de către cetățeni străini.
Autor: Cristina Baș