Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Din 5 noiembrie, medicii de familie vor fi stăpâni pe propria activitate

Ministrul de resort, Silvia Radu, a discutat cu mai mulți medici de familie din raioane despre noua reformă a medicilor de familie, intitulată ”Libera practică a medicului de familie”.
Sputnik

CHIȘINĂU, 2 nov – Sputnik. De luni, 5 noiembrie, medicii de familie pot depune dosarele la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, pentru a începe practicarea profesiei în cabinetele individuale.

Gata cu falsurile: Se anulează certificatele medicale scrise pe hârtie

Ministrul de resort, Silvia Radu, a discutat cu mai mulți medici de familie din raioane despre noua reformă a medicilor de familie, intitulată ”Libera practică a medicului de familie”.

Radu le-a explicat în detalii beneficiile noii reforme atât pentru medicii care vor activa în cabinetele individuale, dar și pentru pacienți, procedurile și aspectele principale de activitate. Aceasta a făcut simulări de calculare a salariului, arătând ce venituri și ce creșteri de salarii vor avea dacă vor accepta să practice noua formă de activitate.

„Odată ce veți alege să lucrați individual, veți fi stăpâni pe propria activitate. Veți gestiona singuri sursele financiare, veți avea condiții de muncă bune și echipamente moderne. Odată cu aceste schimbări, va crește și calitatea actului medical și vom putea asigura cu medici de familie toate localitățile rurale din țară”, a menționat Radu.

Astfel, începând din data de 5 noiembrie curent, medicii de familie vor putea depune dosarul la minister și alege individual una din formele de activitate propuse în cadrul noului Program, cum ar fi:

- cabinetul individual al medicului de familie (fondat de un singur medic de familie titular al practicii);

- centrul medicilor de familie (fondat de doi și mai mulți medici de familie titulari ai practicilor);

- angajat în cadrul unui prestator de asistență medicală primară existent.

În spitalele din Moldova mai bine să mergi sănătos și cu buzunarele pline cu bani>>>

Medicii vor primi în gestiune un sector teritorial delimitat, care cuprinde după caz una sau mai multe localități, străzi, case sau blocuri, cu o populație ce se încadrează în normativele recomandate. Finanțările vor fi oferite în funcție de numărul de pacienți, dar și de serviciile prestate suplimentar.