Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Legătura dintre Revoluția din Octombrie, Traian Băsescu și cetățenia Republicii Moldova

Magistrații CSJ, Elena Covalenco, Iurie Diaconu și Ion Guzun, vor pune punctul pe ”i” în dosarul cetățeniei Republicii Moldova acordată fostului președinte al României, Traian Băsescu, de către ex-președintele moldovean Nicolae Timofti.
Sputnik

CHIȘINĂU, 25 oct – Sputnik. Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a admis recursul înaintat de fostul președinte al României, Traian Băsescu, prin care se contestă decizia primelor instanțe de a i se retrage cetățenia Republicii Moldova.

Recursul înaintat de Băsescu va fi examinat de Colegiul Civil, Comercial și Contencios a Curții Supreme de Justiție. Ședința a fost fixată pentru data de 7 noiembrie, începând cu ora 10.00. Recursul va fi examinat fără prezența părților. Cererea lui Băsescu va fi examinată de un complet de judecată din care fac parte magistrații Elena Covalenco – președinte, Iurie Diaconu și Ion Guzun.

Veste trăsnet: Cutremur pentru Băsescu și Maior – Elena Udrea toarnă la FBI

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat, în data de 3 ianuarie 2017, decretul privind retragerea cetățeniei Republicii Moldova lui Traian Băsescu.

Potrivit Președinției, la baza respectivului decret a stat informația oferită de Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Informații și Securitate, adresarea Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, precum și Hotărârea Comisiei pentru problemele cetățeniei și acordării de azil politic de pe lângă Președintele Republicii Moldova prin care a fost constatat  temeiul de retragere a cetățeniei Republicii Moldova, prevăzut de Legea cetățeniei Republicii Moldova, conform căreia cetățenia Republicii Moldova poate fi retrasă printr-un decret al Președintelui Republicii Moldova persoanei care a dobândit cetățenia Republicii Moldova în mod fraudulos prin informație falsă sau ascunderea unui fapt pertinent.

Astfel, s-a constatat că atât în momentul examinării cererii lui Traian Băsescu, cât și în prezent existau impedimente în obținerea cetățeniei Republicii Moldova în baza Legii cetățeniei Republicii Moldova și anume - Traian Băsescu, fiind supus urmăririi penale pe mai multe capete de acuzație în România, a ascuns acest fapt esențial ceea ce constituie temei de retragere a cetățeniei în baza normei legale.

Băsescu nu renunță la cetățenia moldovenească: Dosarul, la Curtea Supremă de Justiție>>>

Pe 22 ianuarie 2018, magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Botanica, au decis că decretul președintelui Republicii Moldova este perfect legal. Băsescu a contestat această hotărâre la Curtea de Apel, însă și această instanță a decis, în 10 mai, că Băsescu a obținut ilegal cetățenia Republicii Moldova.

Avocații lui Băsescu au atacat decizia Curții de Apel la Curtea Supremă de Justiție.

Data de 7 noiembrie este cunoscută în istorie ca ziua Revoluției din Octombrie. Pe data de 25 octombrie (7 noiembrie – stil nou), bolșevicii sub conducerea lui Vladimir Ilici Lenin au preluat puterea. Aceasta este considerată a fi prima revoluție comunistă din secolul XX.