Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Expert: Ce l-a făcut pe tânărul de 18 ani să-și împuște colegii

Expertul în domeniul securității, veteran al grupului antitero „Alfa”, locotenent-colonel în rezervă, Andrei Popov a expus câteva versiuni referitor la motivul care l-a provocat pe elevul de la colegiul din Kerci să dezlănțuie acel masacru.
Sputnik

CHIȘINĂU, 19 oct – Sputnik. Miercuri, 17 octombrie, Vladislav Rosliakov, student în anul patru, a dezlănțuit un măcel cu focuri de armă și a detonat o bombă în colegiul politehnic din Kerci unde își făcea studiile. Au murit 21 de persoane, printre care studenți și angajați ai colegiului. Peste 50 de persoane au suferit diferite traumatisme.

Toți cei răniți au avut de suferi în urma exploziei unei bombe prevăzută cu elemente distrugătoare, în timp ce majoritatea victimelor au decedat din cauza împușcăturilor.

Durere fără margini: Victimele tragediei din Kerci, petrecute pe ultimul drum

Cu o lună în urmă, Rosliakov a trecut toate testările comisiilor medicale, inclusiv consultația psihiatrului, și a obținut permisiunea de deținere a armei.

Andrei Popov, expert în domeniul securității, specialist în desfășurarea operațiunilor antiteroriste, pune la îndoială faptul că starea psihică a lui Rosleakov era una stabilă. Mărturiile martorilor oculari indică același lucru.

„El era bolnav psihic și, cu toate acestea, a acționat intenționat, tot ce s-a întâmplat nu a fost comis în stare de afect, adică el s-a pregătit pentru a săvârși această crimă și a reușit să o realizeze cu ajutorul armei și a substanțelor explozive. În afară de versiunea discutată în prezent, este posibil ca principala cauză a faptei să fie ruptura cu prietena sa, ceea ce, desigur, nu poate fi deloc o justificare”, a menționat Popov pentru Sputnik Belarus.

Specialistul nu exclude faptul că asasinul făcea parte din anumite grupuri de pe rețelele de socializare care cultivă un astfel de comportament. Plus la aceasta, expertul consideră că modul în care studentul și-a realizat planul vorbește de instabilitatea sa psihică: intra prin cabinete și, metodic, își omora pe rând colegii.