Exemplele de date cu caracter personal pot fi: numele, prenumele, telefon, domiciliu, e-mail, informație cu privire la salariu, rechizitele bancare, fotografie sau adresă. Potrivit președintelui Asociației pentru Protecția Vieții Private, Sergiu Bozianu, noțiunea de date cu caracter personal se modifică de la an la an, pentru că zilnic apar noi categorii de date.
Informația privind datele cu caracter personal este supusă unui regim juridic special, iar legislația națională reglementează modul în care trebuie prelucrate informațiile privind viața privată a fiecărui cetățean. Sergiu Bozianu a declarat că sancțiunile privind culegerea datelor cu caracter personal de către persoane neautorizate și care nu au nici un drept să cunoască această informație nu sunt aspre. Din această cauză viața privată a cetățeanului nu este protejată.
"Sancțiunea maximă presupune 15.000 de lei cu privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate de la trei luni la un an de zile. În majoritatea țărilor, această încălcare a legii este încriminată ca pedeapsă penală. De exemplu, în țările Uniunii Europene sancțiunea maximă este de până la 20 milioane de euro", a punctat Sergiu Bozianu.
Amintim că din data de 25 mai 2018 a devenit aplicabil un nou Regulament General de Protecția Datelor nr.679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Regulamentul conține prevederi care au caracter de noutate în domeniul protecției datelor cu caracter personal, acestea având rolul de a proteja viața privată a cetățeanului.
Mai multe informații referitor la acest subiect aflați din interviul audio atașat.
Autor: Cristina Baș