CHIȘINĂU, 15 oct — Sputnik. Poliția a venit cu detalii în cazul fetiței de 9 ani care a dispărut fără urmă săptămâna trecută și care a fost găsită peste o zi. Potrivit oamenilor legii, copila a fost răpită de fratele ei mai mare, care are 16 ani. Acesta a acționat după un plan bine pus la punct. El a închiriat un apartament în Capitală și a făcut în așa fel ca fetița să nu-și dea seama că este în pericol. A dus-o în casa respectivă și a ținut-o timp de o zi. Minorul i-a spus că mama lor știe că copila se află el.
Ulterior, minorul de 16 ani, în complicitate cu un prieten, aa cerut de la mama copilei 3500 de euro pentru a o aduce pe minoră acasă. Precizăm că mama nu a știut că schema este pusă la cale chiar de fiul ei. Cei doi au cerut ca banii să fie puși la etajul 14 a unui bloc de locuit din Capitală. Între timp, mama a anunțat poliția.
"La etajul 14 și-a făcut apariția un infractor. Acțiunile acestuia au durat 15 minute. A monitorizat scările și împrejurările, iar ulterior a luat suna băneasca care era ambalată și a vrut să fugă de la fața locului, dar a fost reținut de poliție", a declarat în cadrul unei conferințe de presă Corneliu Groza, șeful Poliției Capitalei.
În urma audierilor, polițiștii au stabilit că a venit după bani prietenul minorului care a pus la cale schema de răpire a copilei. Acesta a oferit informații referitor la locul în care se află prietenul său, dar și minora răpită.
"A fost stabilit locul în care se află al doilea infractor. S-a stabilit că minora se afla cu el. În sectorul centru a fost reținut al doilea infractor, fiind salvată și fetița", a precizat Corneliu Groza, șeful Poliției Capitalei.
Fetița nu a avut de suferit, dar a beneficiat de consiliere psihologică. Fratele acesteia nu este la prima abatere de la lege, acesta a mai comis infracțiuni anterior. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi minori de 16 ani riscă închisoare de la 12 până la 15 ani. Pentru astfel de infracțiuni sunt pasibili de pedeapsă minorii de la 14 ani. De la începutul acestui an, Poliția a recepționat 248 de apeluri privind dispariția minorilor. Acesta însă este unicul caz în care copilul a fost răpit.