Politicianul spune că există la ora actuală câteva modele într-un șir de state cum ar fi Elveția, Japonia și parțial SUA unde magistrații sunt aleși de cetățeni.
”Sigur că, în forma în care a fost prezentat în Parlament acest concept, el urmează să fie perfecționat. A fost constituit un grup de lucru în baza unei hotărâri de Parlament, dar până la finalizarea unor amendamente constituționale va dura. Este nevoie și de un aviz al Curții Constituționale cu respectarea celor șase luni de așteptare. Totodată nu cunoaștem ce se va întâmpla după alegerile parlamentare. Ar putea să vină partide care ar susține nu doar alegerea judecătorilor din prima instanță de către cetățeni, dar și a celor de la Curțile de Apel”, a explicat deputatul pentru radio Sputnik Moldova.
De aceea, consideră Zagorodnâi, nu putem spune din start că acest concept nu este bun pentru Moldova".
Autor Eduard Maciac