Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Detalii noi despre elicopterul moldovenesc, prăbușit în Afganistan

Elicopterul MI-8 MTV, cu numărul de înregistrare ER-MHR al companiei aeriene Valan International Cargo Charter, s-a prăbușit pe data de 2 septembrie, la scurt timp după decolarea de la baza aeriană militară din Mazar-i-Sharif.
Sputnik

CHIȘINĂU, 4 oct – Sputnik. Experții din cadrul Autorității Aeronautice Civile a Republicii Moldova vor participa la investigarea cauzelor accidentului în care a fost implicat un elicopter moldovenesc în Afganistan.

Confirmat: Un elicopter moldovenesc s-a prăbușit în Afganistan, 12 persoane au murit

Elicopterul MI-8 MTV, cu numărul de înregistrare ER-MHR al companiei aeriene Valan International Cargo Charter, s-a prăbușit, pe data de 2 septembrie, la scurt timp după decolarea de la baza aeriană militară din Mazar-i-Sharif din Afganistan. 

La bordul elicopterului se aflau 3 membri ai echipajului, cetățeni ai Ucrainei, și 11 pasageri, cetățeni ai Afganistanului. În urma accidentului au decedat 2 membri ai echipajului și 10 pasageri.

Grupul de experți din cadrul Autorității Aeronautice Civile a fost delegat în baza solicitării parvenite în acest sens din partea entității de investigare a accidentelor aeronautice din Afganistan. Conform Convenției de la Chicago privind aviaţia civilă internaţională, accidentele se investighează de către statul unde acestea se produc și doar dacă există solicitare poate fi implicată Autoritatea Aeronautică a statului în care este înregistrată nava. Conform aceleiași Convenții, statul care efectuează ancheta va comunica, după finalizarea anchetei, raportul şi concluziile cu privire la accident.