Andrei Cibotaru și unul dintre cei mai buni prieteni ai săi au lansat săptămâna aceasta ghidul celor mai bune 50 de vinuri din Republica Moldova. A muncit câteva luni, iar rezultatul este pe măsură, afirmă jurnalistul.
„În calitate de autor al unui blog specializat în vinuri eram mereu asaltat cu întrebări de la cititori care este cel mai bun vin din Moldova. Nu există o noțiune care ar delimita cel mai bun vin. Pentru cineva un vin bun poate fi unul alb, altcineva iubește vinurile roșii sau rose. Cineva dorește un vin scump, altcineva dorește un vin pentru consumul zilnic sau pentru o masă festivă. Și iată, tot având multe întrebări în acest sens, am decis să fac o culegere", a declarat Andrei Cibotaru.
Acesta a afirmat că a variat între mai multe idei, ca la final să decidă ca să facă un clasament al celor mai bune 50 de vinuri de la noi.
„La un moment mi-am zis să fac o culegere, inițial voiam să includ 30 de vinuri pe care să le pot recomanda de fiecare dată. Iată este un ghid sau o cărțulie, de fapt nici nu-mi imaginam cu ar putea să arate asta, voiam însă să ofer un răspuns pentru aceste întrebări. De la început mă bucuram când lumea se adresa cu întrebări, dar cu timpul ele sunt foarte multe și nu reușesc chiar fizic să răspund. Și atunci am hotărât să dau răspuns la toate întrebările ce vin pe adresa blogului meu", a mărturisit Andrei Cibotaru.
Așa a luat naștere acest ghid, ce urmează să fie expus și în cadrul evenimentului „Ziuna Națională a Vinului". Câte tipuri de vinuri au fost incluse în catalog, aflați în interviul de mai sus.
Autor: Vasile Dosca