CHIȘINĂU, 28 sept — Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la întrunirea informală a liderilor ţărilor Comunităţii Statelor Independente, care a avut loc la Reședința Guvernamentală de la Duşanbe.
Șeful statului a scris pe pagina sa de facebook că a avut un dialog deschis, într-o atmosferă amicală.
"Miine, 28 septembrie, va începe şedinţa Consiliului şefilor de state CSI în componenţă restrînsă şi extinsă. În cadrul summitului vor avea loc şi întrevederi bilaterale", mai menționat Igor Dodon.
Tot miercuri, președintele Moldovei a avut o întrevedere de lucru cu omologul său din Tadjikistan, Emomali Rahmon. În cadrul discuției a fost apreciată dinamica pozitivă în dezvoltarea relaţiilor bilaterale, fiind menționată totodată existența unui mare potențial pentru aprofundarea lor de mai departe.
"Am constatat cu satisfacţie cooperarea activă dintre ţările noastre nu doar în format bilateral, ci şi în cadrul CSI şi a celor mai importante organizaţii internaţionale", a subliniat președintele.
În acest context, cei doi lideri au convenit asupra organizării, până la finele acestui an, a şedinţei ordinare a Comisiei Interparlamentare Moldova — Tadjikistan.