CHIȘINĂU, 27 sept — Sputnik. Serviciul Fiscal de Stat a anunțat că își schimbă prioritățile în privința verificărilor fiscale. Astfel, odată cu interdicția efectuării controalelor fiscale a activității de întreprinzător pentru perioada de până la 1 ianuarie 2018, Serviciul va pune accent pe conformarea voluntară a agenților economici.
Totodată, controalele fiscale vor fi orientate pe fenomenele ce prezintă risc major pentru stabilitatea financiară a statului.
Începând cu data de 1 octombrie 2018, activitatea de control fiscal va fi orientată spre:
1. Depistarea și profilaxia fraudelor TVA,
2. Depistarea cazurilor de ”achitare a salariului în plic și muncii la negru”.
Totodată, angajații Serviciului vor exercita controale fiscale la persoane fizice prin metode și surse indirecte de informații. Astfel, toți contribuabilii sunt îndemnați să se conformeze prevederilor legislației în vigoare — în beneficiul atât al mediului de afaceri, cât și al societății în ansamblu.
Amintim că pe 17 august 2018, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a fost publicată Legea nr. 180 privind declararea voluntară și stimularea fiscală care prevede procedura de stimulare fiscală ce constă în anularea sumelor amenzilor și majorărilor de întârziere (penalităților) la plățile administrate de Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Vamal și Casa Națională de Asigurări Sociale.
Astfel, conform noilor prevederi, se anulează sumele reflectate în sistemul de evidență al Serviciului Fiscal de Stat, amenzile aferente bugetului de stat sau fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală și majorările de întârziere (penalitățile) calculate pentru neplata în termen a impozitelor, taxelor și a altor plăți obligatorii aferente bugetului de stat, inclusiv la defalcările de la impozitele și taxele de stat aferente bugetelor locale, potrivit cotelor procentuale stabilite conform legislației în vigoare sau aferente fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală, neachitate la data punerii în aplicare a prezentei Legi, inclusiv amânate, eșalonate sau aflate la evidență specială conform legislației în vigoare.
Condiția este însă ca persoanele care beneficiază de stimulările fiscale să achite, până în data de 20 decembrie 2018 inclusiv, plățile de bază la impozite, taxe și alte plăți aferente bugetului de stat, inclusiv la defalcările de la impozitele și taxele de stat aferente bugetelor locale, potrivit cotelor procentuale stabilite conform legislației în vigoare, sau aferente fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală administrate de Serviciul Fiscal de Stat.
Expert: Amnistia fiscală, o acțiune care comportă riscuri majore>>>
Totodată, documentul mai prevede că, de la data intrării în vigoare a Legii și până la data de 20 decembrie 2018 inclusiv, se suspendă acțiunile întreprinse de executorii judecătorești pentru executarea silită a obligațiilor fiscale sub formă de majorări de întârziere și/sau amenzi calculate până la data intrării în vigoare a Legi.