Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Câți fermieri au depus dosarele pentru a beneficia de finanțare din partea statului

Visezi la o afacere în domeniul agricol? Ce trebuie să faci, dacă vrei să beneficiezi de suport financiar din partea statului.
Sputnik

Pe 31 octombrie expiră termenul în care agricultorii mai pot depune dosarele pentru obţinerea subvențiilor din Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.

„Până în prezent au fost recepționate un număr de 3217 dosare cu suma solicitată de 495 de milioane de lei. Dintre acestea au fost autorizate 2114 de dosare în valaore de 280 de milioane de lei. Suntem în așteptarea unui val mai mare în luna octombrie, când știm că fermierii depun dosarele pe ultima sută de metri”, a declarat Lucia Timofti, șefa Direcției Administrarea şi Aprobarea Proiectelor din cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), în studioul Radio Sputnik Moldova. 

Cert este că începând cu 1 iulie tinerii de până în 35 de ani şi femeile care au afaceri în agricultură pot beneficia de finanţare din partea statului în avans. 

„Pentru programul subvențiilor în avans sunt eligibili doar agricultorii care nu au mai desfăşurat anterior activităţi antreprenoriale în acest domeniu şi nu sunt membri ai unor gospodării agricole colective. Valoarea maximă a sprijinului financiar oferit unui solicitant nu va depăși suma de 650 000 de lei sau va constitui până la 65% din valoarea eligibilă a investiției. Cert este că fermierii începători vor primi banii în două tranșe. Prima constituie 75 la sută din suma subvenției şi va fi oferită în avans antreprenorilor, iar a doua, de 25 de procente, va fi transferată după ce vor fi făcute investiţiile”, a adăugat șefa Direcției Politici și Programe de Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Galina Petrachi.

Câte dosare au fost depuse pentru programul de plăți în avans, dar și care domenii sunt cele mai solicitate, aflați din emisiunea integrală.

Autor: Silvia Zavadovschi