Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Vremea rea a făcut prima victimă: Un tânăr a murit de fig

Tânărul a fost coborât noaptea trecută de salvamontiști de pe creasta Munților Făgăraș, însă a decedat ulterior la Spitalul de Urgență din Sibiu.
Sputnik

CHIȘINĂU, 25 sept — Sputnik. Tânărul, în vârstă de 22 de ani, din Sălaj, a mers împreună cu un grup de prieteni în Munţii Făgăraş. El a suportat un accident și a fost coborât de salvamontişti de la peste 2.000 de metri altitudine, cu hipotermie, într-o stare critică, potrivit digi24.ro.

Din păcate, bărbatul a decedat ulterior la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.

Iarnă în prima lună de toamnă: Prima ninsoare din acest an - Video

„A fost declarat decesul pacientului. Cauza decesului este stop cardiorespirator neresuscitabil. Pacientul are 22 de ani. A fost adus în jurul orei 2,15. A fost adus inconştient, cu hipotermie severă şi stop cardiorespirator", a explicat purtătorul de cuvânt al instituției medicale, Decebal Todăriţă.

Şeful Salvamont Sibiu, Adrian David, a declarat că cei doi tineri au îndurat „condiţii meteo extrem de dure" şi pentru aducerea lor din Munţii Făgăraş a fost nevoie de salvamontişti din Argeş şi Sibiu, dar şi de jandarmi montani din zona Lacului Bâlea.

Presa din România scrie că turiștii erau echipați de vară în condițiile în care temperaturile au coborât noaptea trecută sub minus cinci grade în Munții Făgăraș și a căzut prima ninsoare.

Meteorologii din România au emis avertizare de cod galben de vreme rea în toată țara până pe 27 septembrie, fiind prognozate temperaturi scăzute, intensificări ale vântului, brumă timpurie.