Miliardar american: Iată când începe noua criză financiară globală

Criza financiară globală din 2008 s-a creat imediat după falimentul uneia dintre cele mari și vechi bănci de investiții din SUA - Lehman Brothers.
Sputnik

CHIȘINĂU, 21 sept — Sputnik. O nouă criză financiară poate fi așteptată în următorii doi ani, a declarat pentru Business Insider fondatorul companiei de investiții Bridgewater Associates, miliardarului american Ray Dalio.

Dezvăluiri: Când va izbucni următoarea criză financiară

Potrivit lui, ciclul economic este împărțit în mai multe etape. Inițial, datoriile cresc odată cu veniturile din producție, paralel se mărește și valoarea activelor. Datorită creșterii datoriilor, băncile centrale încep a spori politica monetară și de creditare.

În viitor, ratele dobânzilor vor reduse aproape la zero. Economia mondială va trece spre o etapă de depresie, iar băncile centrale vor purcede la cumpărarea activelor, astfel implementând politica de amortizare cantitativă.

„În opinia mea, perioada în care ne aflăm este foarte asemănătoare celei din anii 1930”, a spus Dalio, reamintind de situația economică și politică din lume în timpul Marii Depresiuni.

În același timp, în astfel de condiții, diferența dintre cei săraci și cei bogați crește — fapt ce contribuie la creșterea populismului, a remarcat miliardarul american.