Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Filip insistă pe candidaturile miniștrilor propuși de reprezentanții PDM

Premierul Filip insistă pe candidaturile Silviei Radu și Nicolae Ciubuc.
Sputnik

CHIȘINĂU, 20 sept — Sputnik. Premierul Pavel Filip insistă pe candidatura Silviei Radu pentru funcția de ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, dar și pe cea a lui Nicolae Ciubuc la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Acesta a declarat că va înainta repetat candidaturile celor doi miniștri propuși chiar dacă președintele Igor Dodon a anunțat că nu va semna decretele de numire a acestora în funcție.

„Îmi pare rău că s-a ajuns iar la un refuz. Din punctul meu de vedere, președintele trebuia să acționeze mai bine de data aceasta. Dânsul dă dovadă că nu respectă Constituția. Deja devine un exercițiu ridicol, pentru că a neglija prevederile Constituției nu este tocmai cea mai bună metodă", a declarat astăzi premierul Filip pentru presa locală.

Prim-ministrul a mai declarat că nu va renunța la cele două candidaturi.

Silvia Radu face dezvăluiri: Iată de ce a acceptat funcția de ministru

„Vom merge repetat cu aceste candidaturi. Dacă nu vor fi aprobate, atunci ne vom adresa Curții Constituționale", a precizat Filip.

De cealaltă parte, Igor Dodon spune că cei doi miniștri propuși de PD nu ar fi competenți și nu intenționează să semneze decretele de numire.

„Domnul prim-ministru Filip are miniștri care nu pot lucra eficient și apoi încearcă să pună în locul lor alții și mai incompetenți. Aceasta e o problemă cronică a guvernărilor eurounioniste și premierul nu trebuie să dea vina pe președinție pentru eșecurile și politica de cadre proastă a Executivului", a scris Dodon pe Facebook.

Amintim că, în data de 18 septembrie, în cadrul unui briefing de presă susținut de Vlad Plahotniuc și premierul Pavel Filip, cei doi au anunțat că propun pentru funția de ministru al Sănătății pe fostul primar general interimar al Capitalei Silvia Radu, iar pentru funcția de ministru al Agriculturii pe Nicolae Ciubuc, care a deținut funcția de șef al Agenției pentru Intervenții și Plăți pentru Agricultură.