Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Poliția de Frontieră, pusă pe jar de doi indivizi: Iată ce făceau pe malul Prutului

Aflarea în nemijlocita apropiere de râul Prut se permite doar cu avizul Poliţiei de Frontieră.
Sputnik

CHIȘINĂU, 19 sept — Sputnik. Polițiștii de frontieră din Sculeni au depistat în zona de competență doi tineri, din România și Federația Rusă, care nu și-au putut justifica prezența la frontieră.

Patrula de menţinere a regimului din punctul de trecere Sculeni a observat o persoană care venea în fugă, pe pod, dinspre România.

La intrarea în punctul de trecere, individul a fost oprit şi supus verificării. Acesta nu deţinea niciun document de identitate şi prezenta un comportament neadecvat.

Incredibil: Vezi ce au depistat vameșii de la Vama Leușeni printre bagajele neînsoțite

Din spusele lui s-a constatat că este cetăţean al României și are vârstă de 38 de ani, fapt confirmat și de poliția de frontieră a României. Oamenii legii au stabilit că cetăţeanul a trecut ilegal frontiera de stat, prin ocolirea punctului de trecere Sculeni (România).

Cetăţeanul Federaţiei Ruse a fost reţinut pe malul râului Prut, în timp ce „cerceta" împrejurimile. Astfel, Poliţia de Frontieră Sculeni a fost sesizată cu privire la un cetăţean străin care părea interesat de drumul spre frontieră.

Mai multe patrule au fost concentrate pe perimetrul de frontieră. Oamenii legii au identificat pe malul Prutului un cetăţeanul al Federaţiei Ruse în vârstă de 38 de ani.

Deşi bărbatul a reuşit să demonstreze că nu avea intenţia de a trece ilegal hotarul moldo-român, prin prezentarea înregistrării sale la una din rutele aeriene, acesta a fost cercetat contravenţional pentru încălcarea regimului zonei de frontieră.

Bărbatul a precizat că era în apropiere şi din simplă curiozitate s-a deplasat spre râul Prut, neştiind că aflarea în zonă este permisă doar cu avizul Poliţiei de Frontieră.