Accidente

Dima Bilan dezvăluie detalii despre accidentul în care a fost implicat

Bilan a recunoscut că accidentul s-a produs din cauza propriei sale neatenții.
Sputnik

CHIȘINĂU, 19 sept — Sputnik. Cântărețul Dima Bilan a declarat că a fost implicat într-un accident rutier pe bulevardul Lenin din Moscova, care s-a produs din cauza propriei sale neatenții, informează RIA Novosti.

Nunta anului: Dima Bilan s-a căsătorit - Video de la ceremonie

Anterior, o sursă din cadrul organelor de drept a comunicat pentru RIA Novosti că marți seara cântărețul Dima Bilan, care se afla la volanul unui automobil marca „Ford Mustang", a lovit un „Hyundai", în regiunea de sud-est a Moscovei. Inspectoratul Auto de Stat a confirmat faptul producerii accidentului rutier pe bulevardul Lenin, fără a preciza numele persoanelor implicate. În urma accidentului nimeni nu a avut de suferit.

Într-o postare video pe Instagram, Bilan povestește cum a lovit automobilul „Nyundai" care staționa la semafor. Artistul se deplasa cu viteza de 40 km/oră.

„Totul a trecut cu bine! Am fost stresat desigur, dar câte nu se întâmplă în viață… Salonul s-a umplut cu un fum înțepător, airbagurile au funcționat instantaneu, iar lovitura a fost bine simțită. Eu sunt vinovat de producerea accidentului, eram distrat", a scris Dima Bilan în comentariul său.

Artistul a adăugat că a chemat singur serviciul de patrulare rutieră și ambulanța.