CHIȘINĂU, 6 sept — Sputnik. O echipă internațională de cercetători din Marea Britanie și Franța au constatat că renunțarea totală la consumul de băuturi alcoolice duce la creșterea riscului apariției demenței. Aceleași consecințe sunt posibile pentru cei care consumă mai mult de 140 grame de alcool pur pe săptămână. Concluziile savanților au fost publicate pe site-ul EurekAlert!.
Au fost luați în studiu peste nouă mii de persoane din Marea Britanie care în anul 1985 aveau vârste cuprinse între 35 și 55 de ani. Atunci a demarat acest experiment. Specialiștii au luat în calcul datele referitoare la modul de viață al subiecților, inclusiv la consumul de alcool. Pe parcursul a 23 de ani demența s-a dezvoltat la 397 de subiecți, vârsta medie la care a apărut maladia fiind de 76 de ani.
Demența progresa la persoanele care renunțaseră definitiv la alcool. Savanții consideră că consumul săptămânal a 1 — 14 unități de alcool poate proteja creierul, însă trebuie de ținut cont de toate riscurile legate de acest consum. Este vorba de bolile de ficat și cancer.
Până acum oamenii de știință încă nu au descoperit cauza exactă a corelației dintre renunțarea totală la alcool și demență. Specialiștii nu exclud faptul că asupra rezultatelor studiului ar fi putut influența, de asemenea, maladiile care provoacă demența senilă.