Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Vitalie Țurcanu, despre Forumul economic moldo-rus

În perioada 20-22 septembrie, la Chișinău, se va desfășura în premieră Forumul economic moldo-rus, la care sunt așteptați sute de oameni de afaceri din Federația Rusă și Republica Moldova.
Sputnik
Vitalie Țurcanu, despre Forumul economic moldo-rus

Secretarul Consiliului Economic pe lângă președintele Republicii Moldova, Vitalie Țurcanu, a menționat că cele mai importante tematici abordate vor fi relațiile economice dintre Moldova cu partenerii estici și partenerii din Occident.

"Președintele Igor Dodon a demonstrat că vizitele pe care le-a avut în Federația Rusă nu au fost în zadar, așa cum s-a vehiculat în unele surse mass-media. Aceste vizite au avut un efect considerabil dacă să ne referim la domeniul agroindustrial", a menționat Țurcanu.

Potrivit lui Vitalie Țurcanu, la eveniment vor participa nu doar agenți economici, dar și analiști și experți din domeniul economic.

"Toate lucrurile se bazează în primul rând pe comunicare, abordare, vizite și apoi se convine la o colaborare", a menționat Vitalie Țurcanu.

Mai multe informații referitor la acest subiect aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș