Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Studiu: De ce chiar dacă mâncăm bine, oricum pierdem kilograme

A pierde greutatea fără să vă faceți griji cu privire la ceea ce mâncați este probabil dorința tuturor celor care acordă o atenție deosebită siluetei lor. Oamenii de știință britanici au descoperit însă o nouă abordare, conform căreia am putea pierde cu ușurință kilogramele în plus, fără să ne îngrijorăm să urmăm o dietă specială.
Sputnik

CHIȘINĂU, 5 sept — Sputnik. Specialiștii britanici de la Universitatea din Surrey au descoperit că pierderea în greutate poate fi realizată prin a lua micul dejun mai târziu și cinând mai devreme, scrie Sputnik France, cu referire la portalul EurekAlert.

În cadrul studiului, cercetătorii au analizat impactul timpului de masă asupra dietei, precum și diferitele procese ale metabolismului uman, dezvoltarea diabetului sau a bolilor cardiovasculare.

Studiu: Cât plastic consumăm de fiecare dată când mâncăm

Cercetarea a cuprins un eșantion de 16 persoane, cu vârste cuprinse între 29 și 57 de ani.

În timpul celor zece săptămâni de cercetare, nouă voluntari au fost obligați să ia masa la o oră și jumătate mai târziu decât de obicei și să aibă cina cu 90 de minute mai devreme.

În ceea ce îi privește pe celelalte șapte persoane, li s-a cerut să-și continue dieta în mod normal. Totuși, toți voluntarii au putut mânca orice au vrut, fără să se lipsească de nimic.

Rezultatele au arătat că cei care și-au schimbat timpul de masă au pierdut de două ori mai multă greutate decât celălalt grup. De asemenea, s-a constatat o scădere a poftei de mâncare. Potrivit specialiștilor, rezultatele obținute vor fi folosite în studii de amploare dedicate obiceiurilor alimentare.