Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Cum își pot recupera banii șoferii care și-au distrus mașinile în gropile din asfalt

Sute de șoferi și-au stricat deja mașinile, din cauza craterelor apărute pe drumurile din țară. Invitat în studioul Radio Sputnik Moldova, avocatul Alexandru Iachimciuc, a explicat cum putem recupera paguba cauzată de gropile din asfalt.
Sputnik
Cum își pot recupera banii șoferii care și-au distrus mașinile în gropile din asfalt

Un conducător auto care și-a avariat mașina într-o groapă, trebuie să cheme imediat poliția, care fixează într-un proces verbal circumstanțele producerii accidentului. Ulterior, trebuie să identifice autoritatea responsabilă de întreținerea drumului, să supună automobilul unei revizii tehnice și eventual, cu un avocat, să meargă în instanță.

Acest șir de proceduri îi sperie pe cei mai mulți șoferi, care recunosc că preferă să-și repare mașinile din banii proprii, decât să pornească un proces judiciar.

"Autoritățile care poartă răspunderea pentru calitatea drumului au obligația de a identifica și de a semnaliza în mod corespunzător apariția eventualelor gropi. Astfel, șoferul are dreptul să apeleze în instanța de judecată pentru ași recupera prejudiciu. Adesea, persoana face un calcul înainte de a apela la serviciile unui avocat sau la o expertiză. Toate acestea necesită unele cheltuieli. De aceea, nu toți oamenii consideră că este oportun să acționeze în instanța de judecată",a declarat invitatul în studioul Sputnik.

Totuși, avocatul Alexandru Iachimciuc încurajează șoferii să-și revendice drepturile.

"În cazul în care suportă o deteriorare imediată, vizibilă a automobilului, șoferul poate spera și solicita recuperarea prejudiciului, dar trebuie să fie pregătit pentru un proces lung, de cel puțin un an. Uneori, tergiversarea acestor situații are loc, pentru că experții nu reușesc în timp rezonabil să vină cu o soluție la solicitările instanței", a punctat avocatul.

Autor: Cristina Baș