Veste bună. Tinerii profesori vor primi 120 de mii de lei din partea statului
© Sputnik
Șeful Direcției Învățământ Preuniversitar de la Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării, Valentin Crudu a declarat în cadrul emisiunii "Logica Puterii" de la Sputnik Moldova, moderată de Tatiana Cebotari, că această inițiativă are scopul încurajării tinerilor specialiști să se angajeze și să muncească în instituțiile de învățământ din țară, întrucât 20 la sută dintre profesorii care predau sunt deja la pensie.
Conform legii, banii vor fi oferiți în trei tranșe, însă autoritățile analizează și posibilitatea oferirii a acestor 120 de mii de lei printr-o singură tranșă, dacă aceștia vor să utilizeze acești bani procurându-și o locuință.