CHIȘINĂU, 26 aug – Sputnik. Duminică, 26 august, membrii și simpatizanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidului ”Platforma Demnitate și Adevăr” și Partidului Liberal Democrat din Moldova pregătesc o amplă acțiune de protest în centrul orașului Chișinău.
Paralel, în Piața Marii Adunări Naționale vor protesta și membrii asociației ”Salvgardare”, condusă de Maia Laguta, dar și automobiliștii care sunt nemulțumiți de prețurile la combustibil. De asemenea, în PMAN au ieșit susținătorii Partidului ”Șor” care cer menținerea magazinelor sociale.
Liderii PAS, PPDA și PLDM, care se anunță de opoziție, Maia Sandu, Andrei Năstase și Viorel Cibotaru, au chemat oamenii la protest, la care să spună despre problemele cu care se confruntă. Aceștia au declarat că probleme în țară sunt atât de grave încât ”nu mai există nici un fel de șansă de a reface această țară dacă nu va fi efectuată o schimbare majoră”.
Cei trei nu au dezvăluit la ce ”schimbare majoră” se referă, însă deja în Piața Marii Adunări Naționale PAS, PPDA și PLDM au instalat corturi, anunțând că vor rămâne și peste noapte, astfel ca mâine, 27 august, Ziua Republicii să fie marcată dis-de-dimineață în PMAN.
Anterior, Poliția a anunțat că efectuează urmărirea penală în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii prevăzute în articolul 26 și articolul 285, alineat 1, care se referă la pregătirea dezordinilor în masă. Potrivit Poliției, ”în cadrul procesului s-a constatat că anumite persoane au publicat pe rețeaua de socializare Facebook, înregistrări video și mesaje prin care cheamă la participare activă la dezordini în masă, însoțite de aplicarea violenței împotriva persoanelor, de pogromuri, incendieri, distrugeri de bunuri și de aplicarea altor obiecte în calitate de armă, precum și de opunere de rezistență violentă sau armată reprezentanților autorităților, implicit pregătesc comiterea unor astfel de fapte în cadrul întrunirii preconizate pe data de 26 august”.
Oamenii legii îndeamnă organizatorii protestului de duminică, 26 august, din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, să asigure desfășurarea exclusiv pașnică și în limitele legale a manifestației. Pentru orice deviere de la lege, persoanele vinovate vor fi trase la răspundere civilă, administrativă sau penală.
De asemenea, echipa „DIALOG”, formată din entitățile MAI se va afla în mulțime, asigurând astfel o transparență în activitatea poliției, fapt care va contribui la asigurarea încrederii și siguranței participanților la întrunire.
La fel, în Piața Marii Adunări Naționale, vor fi amplasate corturi, unde serviciul ”Dialog” vor asigura un climat de siguranță tuturor persoanelor participante la întrunire.
La fața locului vor fi prezenți medici din cadrul Spitalului MAI, în caz de necesitate ei vor acorda primul ajutor medical.
Protestul va începe la ora 14.00. Circulația rutieră în PMAN va fi întreruptă, șoferii sunt îndemnați să evite centrul Capitalei.
În vederea consolidării dialogului cu cetățenii și creșterii gradului de siguranță, Poliția îndeamnă toți participanții la manifestație să-și exercite dreptul la libera exprimare pe cale pașnică și să informeze polițiștii imediat ce observă un obiect suspicios, fie persoane dubioase, în stare de ebrietate alcoolică sau narcotică, fie sunt martorii unei situații de destabilizare a ordinii publice la numărul 112 sau să anunțe cel mai apropiat polițist.